Gloria Bistrița a câștigat două amicale într-o singură zi
Gloria Bistrița a obținut victorii în ultimele două meciuri
amicale ale stagiului din Austria, disputate luni seară, 4-0 (2-0)
cu echipa Minior Pernik (locul 8 în Bulgaria) și 1-0 (1-0) cu
formația de divizie inferioară Austria Klagenfurt.
Cele două partide au avut loc în localitatea Glanegg, aflată la
39 de km de Bad Kleinkirchheim, locul de cantonament.
O echipă a jucat mai întâi cu Minior Pernik, apoi pe același
teren o alta a întâlnit formația din Klagenfurt.
Golurile echipei bistrițene în meciul cu Minior Pernik au fost
reușite de Valentin Năstase (16), Ciprian Petre (21, 60) și
Cristian Coroian (81-penalti).
Echipa de start: Albuț – Peteleu, V. Năstase,
Frăsinescu, Velcovici – Anton – Keita, Băjenaru, Predescu, C. Petre
– Coroian. Au mai jucat: Jovandici, Ciucă.
Golul victoriei în partida cu Austria Klagenfurt a fost marcat
de Gigel Ene în minutul 45.
Primul 11: Țurcaș – Săceanu, Tudose, Iodi, Achim – R.
Mărginean – Mandea, G. Ene, Enescu, De Pina – T. Moldovan.
Au mai jucat: Ciucă, Rogozan.
Directorul tehnic Remus Vlad a declarat că Gloria a încheiat cu
bine un stagiu obositor, dar util pentru campionat. „Au
fost două jocuri foarte utile, mai ales primul, care ne-a arătat că
avem un nivel de pregătire mulțumitor, chiar dacă oboseala și-a
spus cuvântul. Partitura tactică a fost interpretată întocmai și a
dus la această diferență de scor în fața unui adversar tenace, cu
calități specifice fotbalului bulgăresc. Golurile au fost înscrise
în urma unor combinații reușite, deci ne putem declara mulțumiți de
presțatia echipei. În meciul al doilea, jocul a fost calitativ mai
slab decât primul, dar a existat acea dorință de a realiza un
rezultat bun pe final de cantonament, lucru care s-a și
întâmplat”, a spus Vlad pentru site-ul oficial al grupării
bistrițene.
Gloria Bistrița va disputa ultimul meci de verificare înainte de
începerea campionatului sâmbătă, pe teren propriu, de la ora 20.30,
în compania echipei Voința Sibiu, nou promovată în Liga a II-a.