Echipa Gloria Bistrița a câștigat, marți, primul meci amical al stagiului de pregătire din Antalya, scor 3-0 (1-0) cu Gaz Metan Mediaș.
Golurile echipei bistrițene au fost marcate de Alexandru Mandea ’30, Marian Aliuță ’53 și Fernando Cafasso ’80.
Antrenorul echipei Gloria, Nicolae Manea a introdus în teren următorul 11: Irimia – Peteleu, Fagner, Tudose, Săceanu – Mandea, Rogozan, G. Ene, Vata – Dulcea, T. Moldovan.
Au mai jucat: Greab, Botoșer, Velcovici, D’Agostino, Cafasso, Nalați, Predescu, Curtuiuș, Sighiartău, Aliuță, Millona.
În acest joc au fost verificați și doi jucători noi, albanezii Seran Vata (mijlocaș, 18 ani) și Teodor Millona (atacant, 19 ani), proveniți de la echipa de tineret a grupării Partizani Tirana.
Fundașul Ionuț Costache, care s-a pregătit cu Gloria și la Bistrița, s-a alăturat lotului aflat în Antalya, informează site-ul oficial al grupării bistrițene.
În următorul meci de pregătire, Gloria va juca joi, de la ora 16.00, cu FC Taraz, locul 9 în prima divizie din Kazahstan.
Sursa: Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER