Gloria Bistrița a jucat aseară un nou meci amical în cadrul stagiului de pregătire din Austria, în compania echipei Korona Kielce, locul 6 la finalul ediției trecute a campionatului din Polonia.
Întâlnirea a avut loc pe terenul din Bad Kleinkirchheim și s-a încheiat cu victoria Gloriei, scor 2-0 (0-0), prin golurile superbe reușite de Thaer Fayez Bawab (70) și Valentin Năstase (79).
Laurențiu Reghecampf și Remus Vlad au folosit următorul 11: Albuț – Peteleu, V. Năstase, Frasinescu, Velcovici – R. Mărginean – Keita, Predescu, Enescu, C. Petre – Coroian. Au mai jucat: Tudose, Anton, T. Moldovan, Bawab, Rogozan.
„Ne apropiem de finalul cantonamentului și jucătorii au înțeles ce le cerem. A fost o schimbare de atitudine, băieții și-au dat seama că au pierdut două meciuri când nu trebuia, deoarece nu au jucat ca o echipă, ci ca 11 jucători. Sunt mulțumit de randamentul tuturor. Mă bucur că au înțeles ce vrem de la ei în jocul unu la unu, au pus adversarul în dificultate. Am fost agresivi în fază defensivă, am atacat adversarul mult mai aproape de poarta lui, lucru care ne-a ajutat să ne creăm ocazii. Am mai avut șanse de a marca, ne-a fost anulat și un gol valabil” , a spus după meci Laurențiu Reghecampf, manager
Astăzi, Gloria va juca împotriva formației HNK Rijeka (locul 9 la finalul stagiunii precedente a primei ligi din Croația).
Sursa: www.acfgloria.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER