Astăzi este termenul limită pe care italianul l-a dat Stelei: ori i se dă hârtie că a fost demis, ori face memoriu la FIFA.
Cristiano Bergodi își află astăzi soarta: ori va fi oficial demis, ori i se va acorda o funcție în cadrul clubului Steaua.
Antrenorul italian a adresat marți clubului din Ghencea și Comisiei Tehnice a FRF o cerere oficială prin care să i se comunice dacă a fost demis sau nu. Termenul fixat pentru răspuns a fost de 48 de ore și expiră astăzi la prânz. Dacă nu primește nicio hârtie oficială de la Steaua care să-i lămurească statutul actual, Bergodi va înainta direct un memoriu la FIFA. Fiind antrenor străin, are acest drept, iar Steaua riscă enorm în acest caz. Patronul Gigi Becali nu pare în schimb deloc îngrijorat, spunând ieri că nu-i va da lui Bergodi niciun euro. „Nu mai vede niciun ban! O să ne vedem la TAS!”, a tunat Becali, care însă nu aflase probabil că FIFA ar putea lua înaintea TAS-ului o măsură împotriva Stelei. Are de luat peste 120.000 de euro
Dacă Steaua îl anunță astăzi în scris pe Bergodi că a fost demis, va trebui să-i plătească imediat toate datoriile, adică peste 120.000 de euro. Dacă nu, va trebui să-i ofere o funcție în cadrul clubului, dar la echipa principală, și nu la Steaua II, și să-i plătească astfel în continuare salariul. Altfel, Cristiano Bergodi a urmărit aseară liniștit, din camera sa de hotel, meciul Stelei de la Bacău și a spus că așteaptă să afle astăzi răspunsul clubului în ceea ce-l privește.
„Steaua ne-a trimis o hârtie prin care ne anunța că domnul Bergodi nu mai este antrenor principal și că în locul lui a fost numit Mihai Stoichiță, hârtie semnată de președintele clubului. Am primit și adresa din partea lui Bergodi, o să o analizăm, ne consultăm cu juriștii și dăm un răspuns”, Mircea Rădulescu, director Școala de Antrenori FRF Steaua riscă neprogramarea!
Clubul din Ghencea riscă foarte mult în cazul în care Gigi Becali se ține ferm pe poziție și nu reglementează „problema Bergodi”. În caz că antrenorul italian face memoriu la FIFA, iar el pare hotărât să inițieze acest demers, roș-albaștrii ar ajunge exact în situația în care se găsesc acum cei de la Pandurii Târgu Jiu. Mai pe românește, Steaua ar urma să nu fie programată în campionat, riscând apoi chiar dezafilierea, dacă instanțele de judecată îi vor da dreptate tehnicianului.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER