Goana după puncte nu a stricat frăția dintre galeriile lui Dinamo și „U” Cluj!** Ce mesaj au afișat fanii „câinilor” la intrarea ardelenilor în tribunele Național Arena

Galeria lui Dinamo a fost la înălțime și la meciul pe care favoriții lor l-au disputat pe Național Arena, împotriva Universității Cluj. Aproximativ 18.000 de oameni au luat loc în tribunele celui mai mare stadion al țării, iar spectacolul de sunet și culoare a început cu multe minute înaintea fluierului de start.

Ultrașii roș-albi nu au uitat de frăția legată cu suporterii Universității Cluj și au pregătit un mesaj pentru aceștia, pe care l-au afișat în momentul când aceștia au intrat în stadion, cu câteva secunde după startul partidei. „Cu frații în continuare, ‘U’ Cluj nu moare” scria pe o pânză afișată în galeria dinamovistă, în timp ce fanii ardeleni își ocupau locul din peluza Sud. De asemenea, prietenia dintre cele două tabere a fost reflectată și de faptul că susținătorii „șepcilor roșii” s-au așezat în imediata apropiere a fanilor „câinilor”.

Jucătorii lui Dinamo au avut și ei un mesaj la intrarea pe gazon, dedicat căpitanului Cătălin Munteanu, recent operat după o accidentare gravă suferită în meciul câștigat în deplasarea de la CFR Cluj (1-0): „Fii tare, căpitane!”

Publicat: 13 04. 2013, 21:57
Actualizat: 13 04. 2013, 22:07