Aruncată într-o doară de Gigi Becali, fraza: „Să îl ia și pe Goian CFR-ul dacă îmi dau patru milioane de euro” s-ar putea transforma în subiect de negociere.
În cantonamentul din Antalya, unde tricolorii se află zilele acestea, Dorin Goian face notă discordantă de restul grupului de steliști. „Goe” stă mai mult în preajma lui Bogdan Lobonț, cu care a și fost la conferința de presă. Surse din anturajul Stelei vorbesc despre o răceală – ce își are originile la returul blestemat cu Middlesbrough de acum doi ani – între căpitanul roș-albaștrilor, Rădoi, și autorul golului decisiv din partida cu Olanda.
De altfel, altădată nominalizat ca om de bază, Goian nu se mai află printre preferații lui Becali. Toate acestea, puse și în legătură cu declarațiile făcute în ProSport, cum că a venit vremea să plece din Ghencea, duc cu gândul la o iminentă despărțire a lui Dorin de Steaua. Iar varianta de a-l însoți pe Nicolae Dică la Cluj nu pare atât de fantezistă ca acum doi ani pe vremea asta.
Mai ales că Paszkany a anunțat un buget generos de transferuri, dar și intenția de a întări CFR-ul cu fotbaliști români. Pe cei doi îi recomandă, în afara valorii, și experiența acumulată în ultimii ani de Ligă, ceea ce ar constitui un plus incontestabil pentru trupa lui Andone.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER