Goian ratează returul cu Galata
Veste proastă pentru Marius Lăcătuș în vederea returului cu Galatasaray: Goian s-a accidentat, iar prezența sa în disputa cu turcii este pusă sub semnul întrebării. Pe lângă Emeghara, Pleșan și Szekely, infirmeria Stelei a primit un nou pacient, de această dată cel lovit de ghinion fiind Dorin Goian. Fundașul roș-albaștrilor nu a putut evolua aseară contra lui FC Argeș din cauza unei rupturi fibrilare la piciorul stâng. „Este vorba despre mușchiul croitor, după o lovitură primită în meciul de la Istanbul. Va lipsi de la antrenamente aproximativ zece zile”, ne-a precizat unul dintre oficialii steliști. Astfel, staff-ul medical al echipei din Ghencea va avea de tras în perioada următoare pentru a-l recupera pe „Goe“ până pe 27 august, când este programat returul cu Galata din Ghencea. „Va rata cu siguranță meciul echipei naționale cu Letonia, precum și deplasarea de la Bistrița. Sperăm să fie apt de joc în partida cu turcii”, a completat aceeași sursă. Ultima accidentare suferită de Goian s-a produs cu puțin timp înaintea Euro 2008, când internaționalul Stelei i-a dat emoții lui Victor Pițurcă în urma unei întinderi la tendonul aceluiași picior.
10 zile va lipsi de la antrenamente Dorin Goian, prezența sa în meciul cu Galatasaray de pe 27 august fiind incertă