Antrenorul care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, Emeric Ienei, a comentat evoluția jucătorilor Stelei, în special a celor exponențiali, precum Rădoi sau Goian. Tehnicianul a spus că aceștia vor să joace în străinătate, dar că vor sfârși asemeni lui Dică, care a eșuat lamentabil în Italia.
"Jucătorii vor sa joace în afară, Goian, Rădoi, dar vor păți ca Dică, care nu s-a acomodat și vrea înapoi în țară. Bayern a jucat în așa fel încât a arătat că e cel puțin cu o clasă peste noi. Noi ne-am crezut mari și tari. Nu suntem mari și tari. Rădoi mi s-a părut mai puțin eficient până acum. A greșit niște pase, nu a fost prompt și echipa resimte acest lucru, pentru că Rădoi e un jucător important în jocul Stelei", a spus Ienei la Informația pe Sport.ro și www.sport.ro
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER