Goian: „Toți sunt contra Stelei”
Puternicul fundaș este de părere că CFR Cluj are un avantaj în fața Stelei la câștigarea titlului, pentru că are un program mai ușor până la finele campionatului.
Dorin, simți vreo coaliție împotriva Stelei?
Da! S-a format o coaliție contra Stelei. Toți sunt împotriva noastră, dau în Steaua, se iau de orice și oricine. Personal, cred că suntem vânați, dar așa se întâmplă când suntem prea puternici.
A fost blat la Vaslui?
Cum poți spune că a fost blat? În primul rând, fotbaliștii Vasluiului ne spuneau pe teren că joacă pe o primă de 400 de milioane. De fapt, pe mine nu mă mai miră nimic. S-a întors fotbalul cu fundul în sus când se afirmă astfel de lucruri.
Dragomir a spus că CFR e deja campioană.
Nu e normal, dar e părerea dânsului. Dacă Steaua nu joacă fotbal, lasă că joacă CFR…
Gigi Becali crede că locul doi e amanetat de Steaua.
Eu vreau campionatul. Acesta e obiectivul nostru. Important este că noi am început să jucăm din ce în ce mai bine. Suflăm în ceafa CFR-ului, iar eu simt că jucătorii clujeni evoluează sub presiune.
Titlul se câștigă cu echipele mici?
Da! Din păcate pentru Steaua, noi am cam pierdut puncte cu astfel de echipe, iar acum am ajuns să tragem ponoasele. Oricum, e bine că ne-am trezit la timp și ne-am mai revenit.
Are CFR-ul un program mai ușor?
Putem spune că are, de ce să nu recunoaștem. Totuși, noi, când avem meciuri grele, ne mobilizăm mult mai bine.