Goicoechea a ajuns în România: „Sunt fericit că m-am întors în Europa. Lobonț mi-a dat cele mai bune sfaturi”

Noul goalkeeper al Oțelului, Mauro Goicoechea a ajuns aseară târziu la București pentru a semna contractul cu formația de la malul Dunării. Uruguayanul care vine în Liga I după un sezon petrecut în Serie A, la AS Roma a declarat la sosirea sa pe aeroport că în alegerea pe care a făcut-o au contat foarte mult sfaturile lui Bogdan Lobonț, fostul său coleg de la Roma.

„Sunt fericit că m-am întors în Europa, am auzit foarte multe lucruri bune despre România, în special de la Lobonț. M-am consultat și cu el înainte să accept oferta de la Oțelul”, a mărturisit Goicoechea.

Întrebat despre viitorul său la actuala echipă, sud-americanul a adăugat: „Va trebui să dăm totul pentru a reuși să ne salvăm de la retrogradare. Acesta este obiectivul nostru. Știu despre Oțelul că a fost campioană în urmă cu doi ani, însă acum vom munci să ne atingem obiectivul”.

Publicat: 24 01. 2014, 15:16
Actualizat: 24 01. 2014, 15:17