Gol anulat Craiovei! A fost ofsaid?
Ghencea a amuțit pentru câteva zeci de secunde în minutul 58.
Mihai Costea a scăpat singur pe partea dreaptă, a pătruns în careu
și l-a întors cu ușurință pe Abrudan. Atacantul Craiovei și-a
potrivit perfect balonul pe piciorul stâng și a tras, mingea
intrând în poarta apărată de Tătărușanu.
Pentru aproape jumătate de minut, liniștea s-a așternut pe stadion,
juveții declanșând fiesta. Într-un final, toți ochii s-au ațintit
spre tușierul de pe acea parte, care ținea de secunde bune fanionul
ridicat. Gargorov se afla pe traiectoria balonului și, în măsura în
care în momentul șutului lui Costea bulgarul s-ar fi aflat în
poziție afară din joc, se impunea anularea golului. Reluările au
fost, însă, destul de clare și au demonstrat că Gargorov era în
poziție corectă, așa că golul nu trebuia anulat.
Pentru
„Cioară”
În euforia de după golul care trebuia validat, Mihai Costea și-a
dat tricoul jos, pe maiou având inscripționat un mesaj. „Pentru
Cioară”, a fost dedicația vârfului pentru fratele său („Cioară”
este porecla lui Florin, accidentat de luni bune).