Golanski (foto) a glumit ieri în cantonamentul din AntaÂlya, spunând că va acorda interviuri numai în limba poloneză, dar până la urmă a vorbit românește, limbă pe care deja o stăpânește bine, mai ales datorită „fratelui” Szekely.
E greu aici în Antalya? Perioada aceasta este una grea pentru noi, fotbaliștii. Avem câte două antrenamente pe zi și facem multe ședințe cu pregătire fizică. Dar mai avem trei săptămâni până la primul meci și e normal să facem asta.
Am văzut că pui multă determinare la antrenamente… Dacă vrei să fii titular, e normal să dai totul la antrenamente.
Îți simți cumva postul amenințat? Păi, eu vreau să joc titular, dar decizia știți că-i aparține antrenorului.
Care e situația ta contractuală în momentul de față? Mai am șase luni de contract și acum, când mă voi întoarce la București, voi avea o discuție cu domnii Argăseală și cu Panduru.
Ai luat deja decizia sau încă nu știi ce să faci? Acum, mai important pentru mine e acest cantonament.
„Karamyenii să-și scrie numele pe frunte”
Dar ai oferte? Normal, sunt în ultimele șase luni de contract și pot discuta cu oricine, dar i-am zis impresarului meu că nu prea mă preocupă o schimbare de echipă și să mă lase să mă concentrez la pregătiri.
Janos Szekely a spus că va face tot posibilul să te țină aici… E „fratele” meu și suntem mereu împreună. Am vorbit cu el despre situația mea și a zis că mai bine rămânem împreună și luăm campionatul la Steaua. Pentru mine important e să iau titlul, că sunt de doi ani și jumătate și nu am ieșit decât maxim pe locul doi. Pe Karamyeni îi deosebești? E greu. Încă nu îmi dau seama care e unul și care e celălalt. Pentru mine sunt la fel. Poate ar trebui să aibă o etichetă cu numele lor, să le scrie numele pe frunte sau unul dintre ei să își lase mustață. Acum, cu ei și cu Jelev suntem mai puternici.
Ești printre jucătorii enumerați de patron că joacă poker… Cred că a înțeles greșit. Nu e adevărat în cazul meu. Eu nu joc poker sau alte jocuri de noroc.
A spus și că o să vă pună bodyguarzi… Nu, mie nu-mi trebuie! Eu sunt responsabil în viața de zi cu zi și nu o să am niciodată nevoie de vreun bodyguard.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER