Meciul cu Farul va fi prima partidă din acest sezon în care Steaua nu se va putea baza pe serviciile niciunuia dintre cei doi senatori de drept din apărare, Dorin Goian și Sorin Ghionea.
Primul este suspendat, după ce a primit la Târgu Jiu cel de-al șaptelea cartonaș galben din acest campionat, în timp ce căpitanul este în continuare accidentat și va reveni abia spre finalul lunii aprilie. În aceste condiții, cuplul inedit Alexandru Tudose – Eugen Baciu are cele mai mari șanse de a alcătui axul central al apărării împotriva constănțenilor. Interesant e că cei doi jucători nu au evoluat în această formulă niciodată într-un meci oficial, ci doar câteva minute, într-un amical cu Slovan Bratislava disputat în cadrul cantonamentului din Turcia, din această iarnă. De asemenea, acest meci va consemna debutul lui Tudose în tricoul Stelei într-un meci oficial, fostul internațional de tineret jucând până acum doar la satelitul din Liga a III-a. Fundașul a bifat însă 40 de partide în primul eșalon, la Oțelul, UTA și Gloria Buzău. Lăcă nu a luat niciun fundaș de la Steaua II
Cu toate că nu va avea pe bancă niciun fundaș central de meserie, Marius Lăcătuș a preferat să nu-i solicite întăriri omologului de la Steaua II, Leo Strizu. Totuși, „Fiara” și-a luat măsuri de precauție, utilizându-l la antrenamentul de ieri pe Pawel Golanski pe post de stoper.
Fundaș dreapta de meserie, internaționalul polonez a mai jucat până acum la Steaua și în banda stângă a apărării, în momentele în care veteranul Petre Marin a fost indisponibil, dar a mai evoluat ca fundaș central în campionatul Poloniei. Nu este exclus nici ca Lăcătuș să aleagă chiar să-l titularizeze pe Golanski în centrul defensivei, însă șansele sunt minime. L-ar fi vrut și pe Rusu
Lăcătuș ar fi vrut să-l includă în lotul pentru meciul cu Farul și pe talentatul Vlad Rusu, atacantul celor de la Steaua II, în condițiile în care Pantelis Kapetanos este suspendat. Spre surprinderea tehnicianului stelist, care până acum a ezitat să-l cheme pe Rusu la prima echipă, „Fiara” nu îl va putea avea la dispoziție pe golgheterul echipei secunde nici de această dată. Motivul? Atacantul este plecat în această săptămână într-un turneu în Portugalia împreună cu naționala U19. În aceeași situație se află și mijlocașul central Mihai Onicaș, pe care Lăcătuș l-ar fi vrut la prima echipă ca posibil înlocuitor al accidentatului Ovidiu Petre.
196 de prezențe în Liga I au împreună Eugen Baciu și Alex Tudose, în timp ce Dorin Goian și Sorin Ghionea au 380
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER