Golanski, titular în naționala Poloniei

La derby-ul dintre Anderlecht și Standard Liege, disputat duminică, la doar 25 de minute de la startul partidei, Axel Witsel a avut o intervenție violentă asupra polonezului Marcin Wasilevski, care a suferit o triplă fractură deschisă de tibie și peroneu.
Imaginile cumplite surprinse de televiziunea belgiană au făcut înconjurul lumii. După acest incident cumplit, olandezul de pe banca naționalei din Polonia, Leo Beenhakker, s-a orientat rapid și l-a convocat pe Pawel Golanski, care e anunțat titular pe postul de fundaș dreapta, în locul lui Wasilevski, pentru meciul cu Irlanda de Nord.

Contactat de ProSport, Golanski a vorbit în premieră despre accidentarea colegului său: „Această intrare este cea mai brutală pe care am văzut-o vreodată. Ă‚sta nu mai este fotbal! Nu a avut nicio intenție să atace mingea. Eu cu Wasilewski ne știm foarte bine, am fost la el la spital, l-am vizitat și i-am promis că îi vom dedica victoria, vom juca pentru el. Toată lumea îi este alături. Sigur, va sta foarte mult timp departe de gazon, acum a suferit o operație, dar din ce am înțeles eu, cu certitudine că va mai fi operat încă o dată, deci este foarte grav!”

Sper să evoluez cât pot de bine și să învingem Irlanda de Nord! Îi voi dedica victoria lui Wasilewski”, Pavel Golanski, fundaș Steaua

Publicat: 04 09. 2009, 10:11
Actualizat: 04 09. 2009, 10:14