Golanski, trecut pe linie moartă

Deranjați de faptul că fundașul polonez nu a dat până acum
niciun semn că ar dori să-și prelungească contractul cu Steaua,
oficialii roș-albaștri au luat decizia de a-l trece pe Golanski
(foto) pe banca de rezerve.

Ionuț Rada a jucat din nou pe postul de fundaș stânga, iar în
centrul apărării Ghionea a făcut pereche cu Baciu. Zilele trecute,
Valeriu Argăseală a declarat că în următoarele zile va încerca să
discute cu fundașul polonez prelungirea contractului, care îi va
expira în vara anului viitor. Surse din anturajul roș-albaștrilor
ne-au dezvăluit că polonezului nu i-a căzut bine faptul că în
partidele cu Timișoara, Fener și Astra a fost rezervă.

„Golanski e mai mult accidentat, ce să mai fac cu
el?”
, a răbufnit Becali după meciul de la Ploiești.

Publicat: 24 11. 2009, 08:33
Actualizat: 24 11. 2009, 08:46