Golgheter cu orice preț! Cristea l-a depășit pe Kape

E o axiomă în fotbal care spune că un atacant mare trebuie să
aibă și o doză la fel de mare de egoism. La Alba Iulia, Andrei
Cristea a arătat că îndeplinește toate criteriile pentru a deveni
golgheterul campionatului. A dat două goluri, dar a și reușit să-și
irite colegii.

În minutul 23, la o fază favorabilă „câinilor”, Cristea a
pătruns în careu, dar, în loc să-i paseze lui Niculescu, jucător
care se afla în poziție excelentă, a preferat să dribleze și,
astfel, să piardă mingea. Atacantul oltean a reacționat și i-a
reproșat lui Cristea egoismul, cei doi contrându-se timp de câteva
zeci de secunde.

„Vreau să
fiu golgheter!”

Atacantul băcăuan nu s-a oprit aici. La faza golului egalizator din
penalty, pentru a fi sigur că el este executantul, Cristea a luat
mingea de la un copil de pe marginea terenului. „Mă bucur că am
reușit să înscriu, colegii m-au ajutat enorm și le mulțumesc foarte
mult pentru reușitele mele. Eu mă lupt pe două fronturi și ambele
sunt la fel de importante. Este o mândrie să fii golgheterul
României”, a declarat Cristea la finalul partidei. Reușitele
vârfului de 24 de ani nu au rămas fără ecou, Borcea spunându-i că
se aștepta să înscrie. „Dacă nu dădeai goluri, te mâncam!”, a
glumit acționarul.

16 goluri a adunat Andrei Cristea
cu cele două de la Alba Iulia. Stelistul Kapetanos, locul 2 în
clasamentul golgheterilor, are cu unul mai puțin.

„Am întâlnit o echipă care s-a agățat de orice șansă în
această partidă, dar noi le-am arătat că Dinamo e Dinamo”
,
Andrei Cristea, atacant Dinamo

Publicat: 11 05. 2010, 08:20
Actualizat: 11 05. 2010, 08:31