Gaz Metan le-a oferit suporterilor o victorie senzațională, 4-0, în fața lui Dinamo, echipă care venea cu un moral excelent după meciul câștigat în fața Stelei.
Azdren Llullaku a reușit o „dublă” și a ajuns la 16 goluri marcate în acest sezon, iar golgheterul campionatului a dat primele declarații după surpriza din această seară produsă în fața lui Dinamo: „Pot să zic că suntem echipa sezonului, ne ajutăm fiecare, suntem o familie. Acest grup mă ajută pe mine să marchez. Dacă mă gândeam înaintea meciului aș fi spus că nu, dar pe teren a fost altfel.
Nu știam că a fost faultul făcut în afara careului. A fost penalty la Eric și fundașii lor spuneau, cred că a fost dat în compensație. Obiectivul nostru e să ajungem în play-off”. a declarat Llullaku la Dolce Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER