Golgheterul de pe bancă!
Ultimele cinci goluri ale vârfului de 26 de ani respectă rețeta așa-ziselor arme secrete: trimis pe teren după pauză, jucătorul Oțelului a împuns mingea în ațe.
Armă secretă? E prea prăfuită expresia. Vulpoi? Nici atât. Este vorba de un lucru foarte bine învățat, de o regulă respectată cu strictețe de cel mai bun marcator al echipei campioane în sezonul 2010-2011. Ținut lângă Dorinel Munteanu mai mult decât i s-a dat drumul pe gazon, talismanul Neamțului a reușit și duminică, la Piatra-Neamț, să-și bucure colegii și fanii. Marius Pena l-a schimbat pe Paraschiv în minutul 81 al partidei și două minute mai târziu a transformat un penalti, ridicând scorul la 2-0. La fel procedase de alte patru ori în primăvară: cu FC Timișoara a pășit pe iarbă în minutul 62 și a punctat peste alte zece pentru 2-1, cu Gaz Metan a fost introdus în luptă la pauză și a înscris în minutul 79 (scor final 2-2), iar cu Dinamo a dat gol în minutul 54 după ce prima repriză o urmărise de pe banca de rezerve (scor final 3-3). Pena și-a trecut numele pe lista marcatorilor și cu Rapidul (scor 1-0). Fusese scos din „bârlog” în minutul 54 și marca peste exact un sfert de oră. „Intru atunci când decide antrenorul și vreau să-mi fac treaba cât mai bine. Nu-i ceva extraordinar că am marcat cu Ceahlăul, era important pentru echipă să dau gol„, comentează cu modestie atacantul care în campionatul curent a prins doar 27 de minute pe teren: niciunul cu Petrolul, 19 cu Chiajna și 9 cu Ceahlăul. Are însă deja un gol!