Golgheterul lui CFR Cluj, sincer la final de sezon: „Craiova a avut bonus de la Gigi Becali”. De ce crede că a pierdut FCSB campionatul | EXCLUSIV
Gabriel Debeljuh (25 de ani) a fost cel mai important om de gol al lui Dan Petrescu, în actualul campionat. Chiar dacă n-a fost mereu titular și chiar a avut o perioadă în care Petrescu l-a scos din lot, croatul a reușit 19 goluri în acest sezon. „E un miracol”, spune și el când se gândește câte goluri a dat și explică de ce e mai greu să marchezi la echipa din Gruia decât la alte echipe.
Debeljuh a avut un aport extrem de important în câștigarea campionatului, cu 14 goluri în Liga 1, dintre care 5 marcate în play-off. Atacantul de 25 de ani crede că „Voluntari a făcut un miracol”, când a egalat FCSB și bănuiește că fotbaliștii de la Universitatea Craiova au avut prime de la Gigi Becali, în penultima etapă. Debeljuh spune că a simțit că nimeni din afara CFR-ului nu și-a dorit un nou titlul la Cluj și crede că FCSB nu trebuia să renunțe la Edward Iordănescu și că a fost sigur în momentul când a plecat că „roș-albaștri” nu vor lua campionatul.
„N-a fost ușor cu Craiova. La cât au fost de motivați cred că au avut un bonus de la Gigi”
– Gabriel, un sezon cu un final perfect pentru tine. Ai dat gol la ultimul meci și ați luat campionatul. Care a fost sentimentul?
– Mi-a venit să plâng. A fost un gol pentru campionat, cel mai important gol din viața mea. A fost un sezon important pentru mine, am mai declarat că simt că vom câștiga campionatului și mă bucur că așa a fost.
– A fost un sezon greu pentru CFR?
– Da, pentru că la început a fost Șumudică, apoi a plecat, nu ne-am calificat în Europa League, n-am jucat bine în partidele din Europa, apoi am ajuns la 14 puncte de locul 2 în Liga 1, apoi s-au făcut 7 și ne-am complicat viața. Toți credeam că vom juca cu FCSB pentru titlu, în ultima etapă, dar FC Voluntari a făcut un miracol. N-a fost ușor nici cu Craiova. La cât au fost de motivați cred că au avut un bonus de la Gigi. Erau foarte motivați.
– Ți-a fost frică să nu pierdeți campionatul?
– Nu, dar la final a fost greu. Nu îmi doream să ajungem în situația aceasta, dar am luat cartonaș roșu cu FCSB și lucrurile s-au schimbat la acel meci. Când iei roșu este normal să te aperi și așa au reușit să ne învingă. A părut că totul a fost împotriva noastră. S-a vorbit și despre gol din offside. A fost foarte mic și la viteza aceea nu poți să vezi. Oamenii nu vor ca tot aceeași echipă să câștige titlul. Așa se întâmplă peste tot.
„Ca echipă, mai buni decât FCSB. Individual, nu știu”
– Ați fost mai buni decât FCSB?
– Ca echipă, da. Individual, nu știu. Au jucători tineri, foarte buni, dar noi avem experiență și lot puternic și asta s-a văzut. Cred că și Craiova are lot bun, cu Reghe echipa arată bine, dar la final s-a văzut experiența. Când câștigi 5 campionate la rând se vede asta. Plus că se vede munca lui Petrescu. Cred că și FCSB era mai puternică dacă rămânea Iordănescu. Când a plecat eram sigur, 100% că nu vor câștiga ei titlul. Era un antrenor foarte bun.
– Cea mai bună stagiune din viața ta. Cum se explică?
– Mister m-a motivat. Am fost mai mulți atacanți, dar am fost stimulat să joc și să mă antrenez. M-am antrenat mult individual, am rămas după antrenamente și am lucrat foarte mult la finalizare.
„Mi se pare un miracol să marchezi atâtea goluri la CFR”
– Ai reușit 19 goluri la o echipă a lui Dan Petrescu. Se vorbește că e un antrenor defensiv. Tu ai demonstrat că se pot marca goluri.
– Mi se pare un miracol să marchezi atâtea goluri la CFR. Nu pentru că Petrescu e defensiv, ci pentru că nu ai multe ocazii. Toate echipele se apără aglomerat cu noi.
– Care e cel mai frumos gol al tău din acest sezon?
– Cel din Conference League când am dat scăriță.
– Crezi că România a fost cea mai bună alegere din cariera ta?
– Am avut multe accidentări în Italia, aveam senzația că trebuie să plec, să schimb atmosfera. Răzvan Zamfir mi-a dat șansa să merg la Hermannstadt, apoi am ajuns la CFR și am marcat 30 de goluri în doi ani, fără să execut penalty-uri. Sunt foarte fericit. Este experiența cea mai frumoasă pentru mine.
– La ce te gândești când marchezi?
– Când marchez îmi vin în minte bunicii meci care au decedat, dar mă veghează. La 16 ani ei mi-au dat încredere să merg în Italia să joc fotbal. Le mulțumesc că mi-au dat încrederea de a merge mai departe.