Golul, mai tare decât Constituția! Reușita cu Fiorentina îi oferă lui Eric șanse mai mari să primească cetățenia română

Al doilea cel mai bun marcator străin, din istoria Ligii I se oferă să fie ghidul României, dacă ne calificăm la Rio. Eric are o statistică mai bună decât Fatai sau mijlocașii chemați de Pițurcă, la națională.

Un braizilian vrea să ajute România, dacă se va califica la Rio. Eric de Oliveira e mai aproape ca oricând de naturalizare. Golul cu Fiorentina ar putea atrage cetățenia română pentru Eric, mai repede decât este stabilit în Constituție. „Avocatul meu a făcut deja demersurile ca să devin cetățean. Legea nu-mi permite deocamdata, dar facem eforturi. Mi-a spus că, dacă voi da un gol în Europa League și voi deveni cunoscut pe continent, am șanse mai mari să primesc cetățenia. Sper că acest gol mă va ajuta. M-au sunat oameni de peste tot să mă felicite”, spune Eric, care și-ar vedea visul cu ochii, dacă ar juca la Mondialul din Brazilia. „Dacă aș ajuge să joc pentru naționala României aș puea să răsplătesc țara care mi-a oferit totul în viață. Mi-a oferit o familie și o carieră frumoasă. Mă simt dator față de români. Mă simt român. Aici e casa mea”, povestește Eric.

Poate primi cetățenie de onoare

Legile din România sunt extrem de stricte, când vine vorba de acordarea cetățeniei. În acest moment, Eric de Oliveira nu îndeplinește cererile. Articolul 8 din Legea Constituției spune că principala condiție pe care trebuie să o îndeplinească  cetățean străin, pentru a primi cetățenia este cea legată de durata șederii în România. Teoretic, Eric va primi cetățenia doar după ce vor trece 8 ani de când domiciliază la noi în țară sau 5 ani de la căsătorie. În acest moment Eric are 6 ani de când s-a stabilit în România și 2 ani de când s-a căsătorit cu Cosmina Dancu. Ca să poată juca pentru națioanala lui Pițurcă, Eric are nevoie de o cetățenia de onoare. „Se acordă unor străini pentru servicii deosebite aduse țării și națiunii române, la propunerea Guvernului”, scrie în legea 21/1991.

Nici FIFA nu se opune unor astfel de practici. Articolul 7 din „Regulile de aplicare a Statutelor FIFA” susține cauza lui Eric. „Permite jucătorilor care, după împlinirea vârstei de 18 ani, au locuit în mod continuu, pentru o perioadă de cel puțin 5 ani, pe teritoriul noii asociații, să joace pentru naționala respectivă”, scrie în Regulamentul FIFA.

E peste Fatai și mijlocașii lui Piți

Fostul jucător al Astrei, Kehinde Fatai, ar putea primi „cetățenia de onoare” înaintea lui Eric. Nigerianul are un dosar depus la Ministerul Tineretului și Sportului, în acest sens. Din punct de vedere sportiv, brazilianul are performanțe mai bune decât fostul atacant al Astrei, în Liga I. Ambii au venit în România în 2007 și au evoluat în 121 de partide în Liga I. Eric a marcat însă 38 de goluri, iar Fatai cu 4 mai puține.
„Cifrele” sunt de partea lui Eric și în comparația cu mijlocașii ofensivi selecționați de Pițurcă pentru baraj. Brazilianul are 10 goluri și 10 pase „decisive”, în 23 de meciuri, în actualul sezon. Maxim are 4 goluri și 11 pase de gol, în 16 partide, iar Tănase 2 goluri și 6 pase de gol în 19 meciuri. Torje sau Stancu stau și ei mai prost la statistică, decât Eric.

COMPARAȚIE

Eric (27 de ani)    vs.    Fatai (23 de ani)
121 meciuri/ 38 goluri (Liga I)    121 meciuri/ 34 goluri (Liga I)
12 meciuri/ 2 goluri (Europa League)    6 meciuri/ 1 gol (Europa League)

CIFRELE MIJLOCAȘILOR ROMÂNIEI

Bogdan Stancu (Genclerbirligi)    11 meciuri/  6 goluri/ 0 pase de gol
Gabriel Torje (Espanyol)    4 meciuri/ 0 goluri/ 1 pasă de gol
Bănel Nicoliță (Nantes)    10 meciuri/ 1 gol/ 2 pase de gol
Răzvan Cociș (Goverla Uzhgorod)    9 meciuri/ 1 gol/ 2 pase de gol
Cristi Tănase (Steaua)    19 meciuri/ 2 goluri/ 6 pase de gol
Alexandru Maxim (Stuttgard)    16 meciuri/ 4 goluri/ 11 pase de gol
Eric de Oliveira (Pandurii)    23 meciuri/ 10 goluri/ 10 pase de gol
 

Publicat: 11 11. 2013, 15:26
Actualizat: 11 11. 2013, 15:27