Goluri cu dedicație

Ionel Dănciulescu a fost aseară în prim-plan. Atacantul „câinilor” a avut o seară festivă, înaintea partidei, vârful fiind premiat pentru titlul de golgheter câștigat sezonul trecut, cu 21 de  goluri. Apoi, Danciu-gol, așa cum este alintat de către fanii „câinilor”, a spart gheața în acest an competițional, după ce în primele două etape a fost urmărit de ghinion. Imediat după ce a marcat, vârful a arătat un tricou pe care scria „Pentru Zicu”.

Colegul său se află în Gemania, acolo unde urmeză un program de recuperare în urma accidentării grave de la genunchi și este așteptat să revină pe teren abia la startul returului. La fel s-a întâmplat și la golul cu numărul doi, atunci când Dănciulescu a fost servit excelent de partenerul său din atac, Florin Bratu.

Publicat: 17 08. 2008, 01:04
Actualizat: 17 08. 2008, 02:48