Miercuri noapte, la finalul meciului cu Panathinaikos (0-3), Dinamo și WBA au negociat detaliile cedării lui Gabriel Tamaș la formația britanică.
Impresionați de evoluția foarte bună a stoperului, reprezentanții grupării din Albion nu au mai dorit să amâne ultima etapă în perfectarea transferului. Astfel, cele două cluburi au ajuns la un consens, roș-albii fiind de acord să renunțe la serviciile fundașului lor în ultimele șase luni ale împrumutului de la AJ Auxerre.
Englezii plătesc pentru aceasta un comision de 275.000 de lire sterline, adică aproximativ 310.000 de euro. Discuțiile dintre cele două echipe au început din luna octombrie, când de fapt s-au și stabilit verbal detaliile tranzacției, dar acordul oficial a venit abia după ce echipa din „Ștefan cel Mare” a disputat ultimul meci al primei părți a sezonului. Așa că, după cum se anunțase, partida cu Panathinaikos a fost ultima pentru Tamaș în tricoul lui Dinamo, el urmând să se alăture lotului divizionarei secunde din Anglia, West Bromwich Albion, chiar după Sărbători.
7 echipe a schimbat Gabi Tamaș înainte de transferul la WBA
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER