Gordon Strachan a demisionat de la Celtic Glasgow

Antrenorul echipei Celtic Glasgow, Gordon Strachan, a demisionat, după ce formația sa nu a reușit să câștige al patrulea titlu consecutiv de campioană a Scoției, a anunțat clubul scoțian. Celtic a terminat pe locul doi, în urma rivalei istorice, Glasgow Rangers, după o remiză, scor 0-0, duminică, în meciul cu Hearts.

Strachan, venit la Celtic în urmă cu patru sezoane, ar fi luat această decizie și din cauza criticilor fanilor și a lipsei de implicare în problema transferurilor.  "Am petrecut momente frumoase la Celtic și sunt trist că am părăsit acest club", a declarat Strachan.

 

sursa: MEDIAFAX

Publicat: 25 05. 2009, 20:43
Actualizat: 25 05. 2009, 20:44