Grădinița CFR! FOTO** Uite cum trag tare juniorii campioanei pentru un loc în lotul lui Alin Minteuan!

„Am decis să mizăm tot mai mult pe juniori, a venit
momentul ca centrul de copiii de la club să producă fotbaliști
pentru echipa mare!”,
e mesajul transmis de Paszkany
puștilor de la CFR înainte de plecarea în cantonamentul de la Vatra
Dornei ce se va termina pe 13 februarie.

Mai vechea locație de pregătire de iarnă a campioanei din
perioada Șunda, Dorinel sau Bergodi a devenit acum locul unde 18
puști de la juniorii A, coordonați de Gheorghe Vasile, luptă pentru
un loc în lotul CFR-ului, pentru a călca pe urmele lui Negruț, Păun
sau Mocanu. Cei trei puști sunt acum în pregătire în Antalya cu
echipa mare, toți trei evoluând în amicalele ardelenilor.

„M-a învoit de la școală ca să merg alături de Cadu și
Mureșan la pregătire. Îmi fac lecțiile în cantonament, ca să nu
rămân în urmă cu școala. Fotbalul e viața mea”,
a
mărturisit în Turcia pentru știrile sportive de la PRO TV,
atacantul Păun, unul din produsele centrului de copiii și juniori
ai CFR-ului.

Publicat: 09 02. 2011, 13:28
Actualizat: 09 02. 2011, 14:31