Om de bază între buturile Oțelului în sezonul când gruparea gălățeană a cucerit titlul de campioană și Supercupa României, bosniacul Branko Grahovac este în prezent suspendat timp de o lună după ce ar fi fost surprins într-un club de noapte. Goalkeeperul bănuiește însă că de fapt se pune presiune pe el să își rezilieze contractul, deoarece șefii sunt nemulțumiți că acesta are una dintre cele mai mari remunerații din lot, fapt pentru care a ținut să le dea o replică destul de dură directorului executiv Marcis Răducan și antrenorului Ionuț Badea.
„Antrenorul Ionuț Badea nu știe cum să vorbească cu un campion, ar trebui să învețe, se vede clar că nu a lucrat cu campioni niciodată. Dar e antrenor tânăr, sigur că are timp să învețe. Nu știu care președinte spune public că portarul are salariu mare și trebuie să plece. Repet, mai am doi ani de contract și dacă nu vreau să plec rămân la echipa a II-a cu același salariu, dar de aici ar pierde numai clubul Oțelul.
Mi se pare că Narcis face mai mare datorie la clubul nostru. Eu, împreună cu băieții, am adus 20 milioane de euro la club și el vrea să-mi micșoreze salariul cu 75 la sută, dar el n-a făcut nimic pentru clubul nostru. Să-și micșoreze el salariul! De când a venit el la club sunt doar datorii, iar primele de joc au ajuns la nivel de Liga a II-a sau a III-a. Încă 4-5 jucători au același salariu ca și mine, dar pe ei nu i-a trimis nimeni la echipa a II-a. Doar pe mine m-a trimis la satelit fără nici un motiv.
Repet, eu nu vreau să plec, din punctul meu de vedere Narcis e singurul care trebuia să plece și am văzut că aproape toată lumea mă vrea pe mine în poartă și pe Narcis afară de la club. Știu că nimeni nu are curaj să spună așa ceva, dar eu așa sunt, spun lucrurilor pe nume.
Am apărat 3 ani și 6 luni chiar și bolnav sau accidentat, cîteodată sub anestezie două ore, știe doctorul nostru tot! Nimeni nu m-a întrebat nimic, pentru că sînt luptător cînd vine vorba de clubul nostru, iar acum vine Narcis, care n-a făcut nimic pentru club, și mă bagă la echipa a doua… Eu le doresc multă baftă băieților în campionat și chiar și lui Narcis și Badea, dar aș vrea ca suporterii să afle adevărul”, a mai adăugat Grahovac pentru dunareabatrana.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER