Grandin nebunul!** Vezi cum e caracterizat francezul luat de Rapid
Mehmed Bazdarevic, antrenoul de la Grenoble al
francezului transferat de Rapid, spune că acesta alternează
meciurile mari cu cele dezamăgitoare
Rapid este pe cale să achiziționeze un jucător pe cât de
talentat, pe atât de dificil. Nu este vorba despre „Prințul” lui
Dinamo, Adrian Cristea, ci de copia sa fidelă din Franța, Elliot
Grandin, descris de toată lumea ca fiind un tip puțin nebun și
„brânză bună în burduf de câine”.
Caracterizarea i-a fost făcută de foștii săi antrenori de la
Caen și Olympique Marseille, cu care a fost permanent în conflict,
iar Mehmed Bazdarevic, cel care l-a antrenat pe Grandin la
Grenoble, spune că n-a putut să-l înțeleagă în niciun fel pe acest
jucător. „L-am avut sub comanda mea doar trei luni, dar a fost un
băiat foarte ciudat. Are calități extraordinare, în primele trei
jocuri a evoluat foarte bine, dar apoi s-a stins. Nu se antrena cum
trebuie și avea nevoie în permanență de cineva care să-l împingă de
la spate și să-l biciuiască”, a afirmat tehnicianul bosniac al
francezilor.
Se
ceartă cu antrenorii
Un alt motiv care a făcut ca Grandin să nu petreacă prea mult timp
la echipele la care a evoluat îl reprezintă caracterul său puternic
și atitudinea nonconformistă. Mijlocașul în vârstă de 22 de ani a
intrat de mai multe ori în conflict cu Franck Dumas și Eric Gerets,
foștii săi antrenori de la Caen și Marseille, pe care i-a acuzat că
nu-l folosesc din cauză că nu-l au la inimă. Pe Dumas l-a jignit
făcându-l parior de cazinou și o persoană nu prea inteligentă, iar
pe Gerets nedrept și om cu memorie de elefant. Toate acestea l-au
adus pe talentatul Grandin în postura de liber de contract, deși
are o vârstă care în mod normal stârnește interesul oricărei
echipe.
Refuzat de Stoke
City
Elliot Grandin și-a încercat norocul înaintea startului sezonului
în curs în Premier League. Mijlocașul francez a dat probe de joc o
săptămână la Stoke City, dar nu a reușit să impresioneze staff-ul
formației din prima ligă engleză și s-a văzut nevoit să se întoarcă
la Marseille. Imediat după acest episod, Grandin a reușit să ajungă
la un acord cu oficialii lui Olympique și și-a reziliat contractul
scadent în 2011.
79 de meciuri a bifat Eliiot
Grandin (în alb) la Caen, Marseille și Grenoble în șase ani de
Ligue 1, timp în care a marcat opt goluri
„M-am simțit nedreptățit la Marseille. E clar că nu sunt
pe placul antrenorului”, Elliot Grandin, mijlocaș
francez
„Dumas e un antrenor slab. Nu am ce lecție să primesc de
la un om care și-a pierdut toți banii prin cazinouri sau prin
cluburi. Dumas e frustrat că am ales Marseille”, Elliot
Grandin, mijlocaș francez
Buga s-a
înțeles cu Xanthi
După ce i-a expirat contractul cu Rapid și a devenit jucător liber,
Buga a ajuns aseară la o înțelegere cu formația din prima ligă
greacă Skoda Xanthi. El urmează să semneze un contract pe un an și
jumătate. Buga a ajuns la Skoda la insistențele antrenorului
Giannis Matzourakis.
Marinescu, liber să
plece
Marinescu, cel de-al doilea portar din lotul Rapidului și cel care
a dus greul în poarta giuleștenilor până la venirea lui Bornescu, a
fost anunțat ieri că poate semna cu orice echipă, fără ca gruparea
„feroviară” să aibă pretenții financiare. Marinescu a debutat în
Liga I pentru Rapid în 2006.
Dobroiu, la schimb cu
Crețu
Golgheterul seriei a doua din liga a treia, Andrei Crețu, se va
prezenta la reunirea Rapidului programată pe 11 ianuarie, după ce a
fost rechemat la club de la ACS Berceni, unde era împrumutat.
Giuleștenii l-au trimis la Berceni, tot sub formă de împrumut, pe
Ionuț Dobroiu.