„Greșeala lui Copos a fost că a renunțat la strategia ‘Magului’ Mircea Lucescu”

Nae Stanciu crede că George Copos a greșit atunci când a renunțat la organizarea pusă la punct de Mircea Lucescu. Strategia antrenorului lui Șahtior este piatra de temelie a clubului și performanțele obținute de antrenorii care l-au succedat pe Lucescu sunt bazate tot pe munca acestuia

"Nu pot să îmi dau cu părerea despre Taher, dar greșeala maximă îi aparține lui Copos. S-a renunțat la tactica, strategia și organizarea puse la punct de "Magul" Mircea Lucescu. Și-a pus amprenta în totalitatea asupra clubului. Și Mircea Rednic a obținut trofee bazându-se pe munca lui Mircea Lucescu. Fiul acestuia (n.r. Răzvan Lucescu) a făcut performanțe cu un buget minim.", a spus Nae Stanciu, la gsptv.

Despre viitorul antrenor de la echipa Stanciu crede că Șumudică este cea mai viabilă soluție la momentul actual.

În momentul de față, singura soluție viabilă este Marius Șumudică. Este asimilat de întreaga suflare vișinie, a fost secundul lui Răzvan Lucescu. Cu jucătorii pe care îi are poate face performanță. Doar așa se poate ieși din criză. Marius Șumudică să fie pus principal și să beneficieze de ajutorul lui Nae Manea, lui Marian Rada.", a încheiat Nae Stanciu, la gsptv.

Publicat: 07 01. 2009, 22:28