Greu cu echipele mici

La opt lungimi în spatele CFR-ului, Steaua plătește pentru cele 12 puncte irosite în disputele cu echipele din subsolul clasamentului.

Înaintea meciului de mâine, de la Târgu Jiu, Marius Lăcătuș știe de ce are nevoie Steaua pentru a putea emite pretenții la primul loc. „Diferența între noi și CFR Cluj este dată și de lipsa de concentrare în jocurile cu echipele mai slab clasate”, a spus antrenorul echipei din Ghencea.

Spusele „Fiarei” sunt reflectate de statistica celor 21 de etape scurse până acum. Împotriva formațiilor din cea de-a doua parte a clasamentului (locurile 10-18), Steaua a irosit nu mai puțin de 12 puncte prin eșecurile cu Universitatea Cluj și Poli Iași, completate de egalurile cu Gloria Buzău, UTA și Pandurii. Fără aceste sincope, steliștii ar fi fost acum cu patru puncte deasupra CFR-ului, ardelenii remarcându-se printr-un parcurs de regularitate contra outsiderilor. Situația este similară și în cazul Rapidului, giuleștenii regretând accidentele cu Gloria Buzău (0-0), UTA (0-1) și „U“ Cluj (1-2).

Las-o naibii, și Pandurii să ne încurce? Valoarea totdeauna învinge. Dacă te încurci și la Pandurii, tu, Gigi Becali, stai, tată, acasă, vezi-ți de treaba ta, nu mai vorbi de fotbal.
Gigi Becali finanțator Steaua

Publicat: 07 03. 2008, 01:47
Actualizat: 07 03. 2008, 14:44