Grevă japoneză la Vaslui:** Wesley și colegii nu s-au antrenat pentru că nu și-au primit banii! Porumboiu: „Așa e și la echipele mari”
Jucătorii lui Viorel Hizo sunt nemulțumiți de faptul că nu și-au primit banii pe ultimele trei luni de zile, astfel că amenință cu greva generală. Moldovenii au refuzat ieri inițial să se antreneze, însă, la insistențele lui Hizo și la promisiunile lui Porumboiu, s-au răzgândit pentru moment.
Vestiarul vasluienilor stă pe un butoi de pulbere și asta din cauza promisiunilor deșarte de care au avut parte până acum dinspre conducerea clubului. Majoritatea jucătorilor lui Viorel Hizo nu și-au primit niciun ban de mai bine de trei luni de zile, sume care înseamnă și neachitarea primei de calificare în grupele Europa League, astfel că aceștia au hotărât că este cazul să intre în grevă. Wesley&Co au refuzat ieri dimineață să mai iasă la antrenamente, preferând să rămână în camerele hotelului din Lara și avertizând că vor face în fiecare zi același lucru până când vor primi salariile care li se cuvin. La insistențele lui Hizo, jucătorii s-au antrenat totuși aseară, mai ales după ce patronul le-a promis din nou că își vor primi banii.
Trei pun condiții
Surse din interiorul clubului spun că galben-verzii au primit promisiuni de achitare a restanțelor încă dinaintea startului pregătirii din Poiana Brașov și că în decizia de a părăsi cantonamentul montan a contat foarte mult și aceste întârzieri salariale. Mai mult, aceleași surse au adăugat că, deși și-au dat acordul verbal, cei trei jucători care trebuiau să semneze prelungirea contractului, și anume Milanov, Milisavljevic și Farkas, au condiționat deja semnarea noului angajament cu achitarea acestor restanțe.
Unii s-au obișnuit să ceară banii la zi, că așa e la Vaslui. Dacă ar citi presa din Spania, ar vedea cum echipe de primă mână nu-și plătesc jucătorii cu lunile
Când au atâtea pretenții, jucătorii ar trebui să se uite și la evoluțiile pe care le-au avut până acum. La Vaslui nu există întârzieri mai mari de 30 de zile
Adrian Porumboiu, patron FC Vaslui