Grevă la Oțelul. Jucătorii au refuzat să se mai antreneze până nu vor primi restanțele salariale

UPTADE 18:00: Fotbaliștii de la Oțelul s-au prezentat la stadion miercuri după-amiază, când aveau programat un antrenament de la ora 17:00, însă au refuzat să participe la acesta.

Surse din cadrul echipei susțin că jucătorilor li s-a promis că joi le vor fi achitate salariile restante și că așteaptă onorarea acestei promisiuni pentru a-și relua antrenamentele.


UPDATE 16:05: Deși s-a ajuns până la discuții între Cristi Popovici, fostul tehnician al grupării FC Botoșani, și jucători, administratorul special al clubului Oțelului, Lucian Ciofoaia, spune că subiectul înlocuirii antrenorului german Michael Weiss nu există.

„Vreau să precizez foarte clar că noi avem un antrenor, domnul Michael Weiss. El se ocupă de pregătirea echipei. Nu înțeleg de ce circulă aceste zvonuri, pentru că singurul om care poate da detalii despre ce se întâmplă la club sunt eu. Nu vreau alte discuții pe marginea unui subiect care nu există. Orice staff tehnic e ținut de către rezultate. Observ progresul echipei și nu avem luată în calcul o schimbare”, a declarat Ciofoaia.


Bilanțul slab, de doar două puncte obținute în cinci etape, a determinat conducerea Oțelului să înceapă căutările pentru a găsi un înlocuitor pentru antrenorul principal Michael Weiss.

Astfel, tehnicianul băcăuan Cristi Popovici a fost ofertat a doua oară în această vară de către Oțelul, acesta chiar venind în Galați pentru negocieri. Însă, la fel ca în luna iulie, nu s-a ajuns la un acord. „Am plecat din Galați, sunt în drum spre Bacău. Discuțiile nu s-au concretizat, deci nu vin la Oțelul. Sunt în drum spre casă”, ne-a declarat Cristi Popovici miercuri dimineață.

Popovici a mai fost ofertat de Oțelul și în luna iulie, negocierile fiind atunci închise în ultimul moment, conform celor declarate de antrenor în presa băcăuană. „Nu s-a concretizat din motive de… insolvență. Eram în discuții avansate cu Oțelul, care, mai mult ca sigur, s-ar fi concretizat printr-un angajament. E drept, ar fi fost o muncă foarte grea, deoarece, din cauza situației financiare precare, aș fi fost nevoie să construiesc echipa de la zero, cu fotbaliști veniți din postura de jucători liberi de contract și cu salarii foarte mici, aproape de nivelul ligii secunde. Nu ascund însă că mă tenta numele Oțelul, chiar dacă varianta cu șase echipe retrogradate mi-ar fi complicat și mai mult misiunea. De partea cealaltă, oamenii de acolo știau că mai lucrasem cu echipe mici și o făcusem bine, așa cum s-a întâmplat și la Botoșani, unde m-am simțit foarte bine. Din păcate, când eram pe cale de a bate palma cu Oțelul, a intervenit firma australiană care solicitase auditul și care a ținut să aducă un antrenor german”, declara Popovici pentru desteptarea.ro.

Oțelul Galați ocupă ultima poziție în clasament, în cinci etape înregistrând două egaluri.

Publicat: 27 08. 2014, 18:20
Actualizat: 27 08. 2014, 19:37