Tehnicianul formației gălățene este dat, de câteva zile, aproape de o trecere pe banca tehnică a Universității Craiova. Patronul Adrian Mititelu a afirmat că și-l dorește pe constănțeanul de la Oțelul, iar managerul Ilie Balaci l-a lăudat de nenumărate ori.
La rândul său, Petre Grigoraș a declarat că n-ar zice pas unei oferte de la o formație „care are obiective mai importante”. Grig a ținut să completeze că nu se autopropune la grupările rămase fără antrenor principal.
 „Dacă ar veni o ofertă clară la club, aș sta mai întâi de vorbă cu domnul președinte Marius Stan, pentru că mai am contract la Oțelul și nu țin neapărat să plec. La Galați mă simt foarte bine. Dacă îmi va permite să port o discuție cu cei de la Universitatea, aș face-o, de ce nu? Asta nu presupune ca eu să mă duc să-i rog pe alții să mă ia.”
„N-are rost să nu fiu sincer: oricine și-ar dori să lucreze la un club cu proiecte mai îndrăznețe. Asta nu înseamnă că voi și pleca la Craiova. Dacă cei de acolo îmi vor spune că vor să ia titlul în campionatul următor, nu știu dacă aș accepta."
"Cred că nu sunt încă pregătit pentru un asemenea obiectiv. Cert este că nu m-a căutat nimeni de pe raza Olteniei, nici Mititelu, nici Mărunțelu”, a replicat antrenorul roș-alb-albaștrilor. Â
 Stan: „Nu-l obligăm să rămână”
Marius Stan, directorul general al grupării locale, susține că nu l-ar ține cu forța pe cel cu care colaborează din decembrie 2005. „Dacă el și-ar dori să plece la Craiova sau în altă parte, nu l-aș obliga să rămână. Fiecare merge unde crede că-i poate fi mai bine, totodată nimeni nu este de neînlocuit”, a declarat șeful Oțelului.
Stan anunță însă că nu abdică de la ideea de a impune obiective îndrăznețe și la Galați în stagiunea 2009-2010. „În această vară n-a existat nicio solicitare din partea altul club pentru domnul Grigoraș și nici pentru vreunul dintre jucătorii din lot”, a conchis Stan. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER