Grig, sărbătorit de elevii săi, dar cu gândul la meciul cu Chiajna!** Ce spune despre jocul lui Nistor și Maxim la națională

Tehnicianul Pandurilor a împlinit azi 48 de ani și a sărbătorit la muncă, alături de jurnaliști și jucători. După un antrenament de două ore și o conferință de presă de o oră, Grig a fost și la dispoziția jucătorilor doar pentru o oră pentru a fi sărbătorit. Clubul i-a oferit cadou o icoană iar jucătorii un tort cu un teren de fotbal.

După antrenamentul de dimineață Grigoraș i-a invitat pe jucători la masă și a precizat că evenimentul este foarte scurt pentru că echipa are de pregătit meciul cu Chiajna.

„Mulțumesc celor care m-au felicitat, dar e suficient, pentru că urmează un meci de campionat cu Chiajna și trecem foarte ușor peste acest eveniment. Nu pot să nu le dau o masă la băieți și un pahar de vin după antrenament, dar scurt, pentru că nu e timp”, a spus Grigoraș, care și-a primit deja cadoul.

Trecând peste urările de bine și sănătate primite și cadourile făcute de cei dragi, Grigoraș s-a bucurat de o săptămână mai albă în care l-au bucurat victoria de la Brașov, convocările de la națională ale elevilor săi precum și golul dat aseară de Maxim la echipa României:

„Dacă săptămâna trecută a fost una neagră cu trei meciuri care nu ne-au convenit, săptămâna asta a fost una albă cu victoria de la Brașov, convocarea lui Nistor și Maxim la națională și golul lui Maxim și victoria României”.

Publicat: 15 11. 2012, 16:30
Actualizat: 15 11. 2012, 17:20