Grigoraș a demisionat de la Oțelul!** „Sunt șanse mari să preiau Iașiul!”
UPDATE 16:00 Petre Grigoraș a demisionat din funcția de principal al Oțelului Galați!
Cel mai longeviv antrenor al Ligii I este pe punctul de a rupe contractul cu Oțelul Galați, echipă la care lucrează de trei ani și jumătate. Petre Grigoraș este nemulțumit de noul obiectiv al grupării de la Dunăre, și anume participarea în cupele europene, și dorește să aibă o ultimă întrevedere cu Marius Stan, directorul general al Oțelului. „Consider că nu se poate realiza acest obiectiv cu lotul actual, nu trebuie să mă mint degeaba. Sper ca la discuțiile cu domnul președinte să schimbăm această țintă, altfel ne strângem mâna și ne despărțim”, a declarat Grigoraș.
De partea cealaltă, Stan nu pare să dea înapoi: „Vrem performanță, îmi doresc foarte mult să ajungem în cupele europene. Locul 12 pe care l-am ocupat ultima dată este mai mult decât rușinos!” Cu alte cuvinte, despărțirea dintre Grig și Galați este iminentă! Tehnicianul ar putea pleca cel mai probabil la Poli Iași: "Am fost contactat de cei de la Politehnica Iași, mai exact de domnul primar Gheorghe Nichita, după ce s-a cerut și acceptul președintelui de la Oțelul, Marius Stan. Mi s-a făcut o ofertă să antrenez în Copou, dar eu sunt sub contract cu Oțelul. Sunt șanse să plec de la Galați și urmează să am o discuție cu Marius Stan, iar dacă ne înțelegem în privința rezilierii contractului, plec la echipa care mă vrea", a recunoscut tehnicianul pentru NewsIn