„Grigoraș a lăsat amintiri frumoase la Galați,** dar vreau să-l batem!”

Directorul general al clubului Oțelul Galați, Marius Stan, a
declarat, joi, că speră ca echipa sa să se impună în meciul cu Poli
Iași, formație antrenată de fostul său colaborator, Petre
Grigoraș.

„Ne-am despărțit în condiții bune, chiar nu ne-am
certat, dar asta-i viața. Grigoraș a lăsat urme, amintiri frumoase
la Galați. Pentru un sportiv, un antrenor, a reveni într-un loc în
care ai lucrat și a fi bine primit acolo reprezintă cea mare
satisfacție. În același timp, îți dorești cel mai mult să câștigi
acolo unde ai lucrat. Sper să nu se întâmple așa ceva acum, și sper
să obținem prima victorie acasă din acest sezon”
, a spus
Marius Stan.

Oțelul Galați și Politehnica Iași se vor întâlni, vineri, de la
ora 15.00, în cadrul etapei a XI-a a Ligii I.

MEDIAFAX

Publicat: 22 10. 2009, 12:43
Actualizat: 22 10. 2009, 12:46