Grigoraș a prins frica Stelei: „Putem lua patru, dacă nu ne concentrăm!”

Antrenorul formației Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că jucătorii săi pot primi patru goluri de la Steaua în meciul din cadrul etapei a VII-a a Ligii I dacă nu evoluează la capacitate maximă.

„Este clar că Steaua este favorită, dar asta nu înseamnă că nu avem șansa noastră. Am avea continuitate în rezultate. Am pierdut un singur meci, cel de la Dinamo. Ar fi bine să avem continuitate și în joc pentru că jocul îți dă speranțe. Dar dacă nu jucăm la capacitate maximă, cum steliștii le-au dat patru la Mioveni, așa ne pot da și nouă. Orice punct câștigat în aceste meciuri cu echipele mai bine cotate e un bonus. Cu cât iei mai multe puncte în fața acestor echipe e extraordinar”, a spus Petre Grigoraș.

În același timp, tehnicianul consideră că meciul cu Steaua va fi mai ușor pentru echipa sa decât cel cu CS Mioveni prin prisma faptului că jucătorii săi nu vor mai evolua sub presiune.

„Cu Steaua e meci ușor, cu Mioveniul a fost greu, iar dacă reușim să scoatem un rezultat favorabil ar fi extraordinar de bine. Cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla la acest meci este să pierdem un joc, deci să pierdem trei puncte. Orice altceva este extraordinar de bine pentru echipă. Dar și dacă pierzi este important cum o faci. Ai ieșit cu capul sus de pe teren că ai făcut totul pentru a scoate un rezultat favorabil sau te simți jenat că nu ai dat totul din tine și ieși cu capul plecat. Niciodată nu vreau ca echipa să iasă cu capul plecat de pe teren. Indiferent de rezultat”, a adăugat Grigoraș.

Mediafax

Publicat: 16 09. 2011, 17:02
Actualizat: 16 09. 2011, 17:04