Tehnicianul Petre Grigoraș a declarat, vineri, că Pandurii Târgu Jiu ar scăpa în proporție de 90 la sută de grijile evitării retrogradării, în cazul unei victorii în partida de pe teren propriu cu Astra Ploiești, din etapa a XXVII-a a Ligii I.
„Jucăm din nou cu o echipă neînvinsă în returul campionatului. Jocul cu Astra e un meci foarte greu pentru noi. Și în același timp e chiar foarte important, și pentru noi și pentru ei. Și Astra se gândește mai sus după ultimele rezultate dar și noi vrem să mai urcăm în clasament după ultimele rezultate bune. Suntem favoriți prin prisma terenului, nu însă și a obiectivelor. O eventuală victorie a celor de la Astra i-ar propulsa chiar cu șanse reale pentru o cupă europeană. În același timp, o victorie a noastră cu Astra, în proporție de 90 la sută ar rezolva problema evitării retrogradării. Aș vrea ca echipa să se prezinte, din punct de vedere fizic, la fel ca în ultimele partide și dacă jocul va fi unul la nivelul ultimelor sunt convins că vom avea câștig de cauză”, a spus Grigoraș.
Partida Pandurii Târgu Jiu – Astra este programată, sâmbătă, de la ora 16.00, pe Stadionul Municipal din Drobeta Turnu Severin, în cadrul etapei a XXVII-a a Ligii I.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER