Grigoraș:** „Chiar dacă a învins pe Bistrița, putem bate Craiova!”

Antrenorul echipei Politehnica Iași, Petre Grigoraș, a declarat, vineri, că își dorește ca în următoarele trei etape de campionat formația sa să obțină nouă puncte, informează MEDIAFAX.

"Pentru noi urmează trei etape foarte importante, în care vom întâlni două echipe nou-promovate. Săptămâna viitoare vom primi vizita echipei Universitatea Craiova, care deși a trecut la scor de Gloria Bistrița, eu cred că o putem învinge. Apoi, urmează partidele de la Curtea de Argeș, echipă care nu a luat niciun punct pe teren propriu, și cu Ceahlăul Piatra Neamț. Sunt două meciuri pe care trebuie să le câștigăm. Vreau nouă puncte în următoarele trei etape. Dacă nu vor fi nouă puncte și vor fi doar șapte, tot e bine. Oricum, noi vom merge doar la victorie în toate aceste partide", a spus Petre Grigoraș.

Tehnicianul a adăugat că pentru partida cu Universitatea Craiova, nu poate conta pe Milos Mihajlov, Viorel Frunză și Marius Croitoru. "Mihajlov, Frunză și Croitoru, jucători veniți în ultima perioadă, nu vor juca împotriva Craiovei. Mihajlov nu a primit cartea verde și mai are nevoie de timp de adaptare, în timp ce Croitoru și Frunză nu au fost încă legitimați. Din punct de vedere tactic, eu cred că băieții s-au obișnuit deja cu sistemul de joc. Din punct de vedere fizic, jucătorii trebuie să-și mențină tonusul și cred că la ora jocului cu Craiova toți vor fi la nivelul maxim de pregătire", a precizat Grigoraș.

Politehnica Iași va juca, luni, 14 septembrie, de la ora 20.00, pe teren propriu, împotriva echipei Universitatea Craiova, în etapa a VI-a a Ligii I.

Publicat: 04 09. 2009, 14:49
Actualizat: 04 09. 2009, 14:57