Petre Grigoraș este fericit că Oțelul a reușit în această seară să pună capăt seriei de patru eșecuri consecutive, învingând Poli Iași, cu 3-2.
Un eventual nou eșec ar fi afundat echipa din Galați și mai jos în clasament, iar tehnicianul crede că asta ar fi fost sinonim cu retrogradarea.
Antrenorul își laudă elevii, care în ciuda vârstei fragede s-au dovedit extrem de maturi și au revenit de la 0-1 și 2-2.
"Este o victorie foarte importantă pentru noi, mai ales că nu mai câștigasem de patru meciuri. Un eventual al cincilea eșec consecutiv ar fi fost echivalent cu retrogradarea. Îmi pare bine că, în ciuda faptului că am o echipă tânără, lipsită de experiență, am reușit să revenim de la 0-1 și 2-2.", a spus tehnicianul la finalul meciului. Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER