Tehnicianul echipei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a declarat, după înfrângerea din meciul cu Gaz Metan Mediaș, scor 0-2, că s-a temut de eventualele execuții de excepție, așa cum a fost golul lui Eric, înaintea căruia se prefigura un rezultat de egalitate.
„Gaz Metan nu ne-a surprins cu nimic, dar de ce m-am temut cel mai mult, adică o execuție de excepție sau fazele fixe, nu am scăpat. Până la execuția superbă a lui Eric, meciul mergea spre un 0-0. După acel gol, medieșenii s-au dezlănțuit și puteau marca mult mai mult. Știam că dacă cei de la Gaz Metan vor marca, vor primi și mai greu gol. Am discutat cu baieții după meci și le-am spus că trebuie să muncim din greu pentru a mai spera la salvarea de la retrogradare. Cu două victorii consecutive putem ieși din această zonă neagră în care ne aflăm. Cât despre Eric, chiar dacă, sper să nu se supere, are ceva kilograme în plus, se vede la el valoarea”, a spus Grigoraș.
Formația Gaz Metan Mediaș a învins, vineri, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (0-0), echipa Pandurii Târgu Jiu, în primul meci al etapei a XXII-a a Ligii I. Golurile au fost marcate de Eric ’55 și Zaharia ’63.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER