Tehnicianul Petre Grigoraș a declarat că își dorește ca niciun jucător de bază să nu plece de la echipa Pandurii Târgu Jiu în acest sezon și că de aceea a fost de acord ca fundașul Gabriel Matei să fie cedat la Steaua abia din vară.
„Eu am insistat ca nici un jucător de bază să nu plece de la Pandurii până în vară, iar scopul e unul foarte clar, în situația în care suntem nu ne putem permite asta. Matei e unul dintre ei. A fost dorința clubului ca el să plece la Steaua și eu nu mă puteam opune pentru că nu sunt nici patron de club”, a spus Grigoraș.
Tehnicianul consideră că este o greșeală faptul că transferul lui Matei s-a anunțat acum. „Din punctul meu de vedere este o mare greșeală că s-a anunțat acest transfer de acum pentru că poate fi cu două tăișuri, jucătorul poate fi cu gândul mai mult la viitoare a lui echipă și noi putem să nu mai avem atâta încredere că el va pune piciorul sau nu la meciurile care au mai rămas din retur. Nu mi se pare o idee bună că s-a dat publicității acest transfer. Să dea Dumnezeu ca el să poată evolua foarte bine până în vară și la noi, iar din vară să sperăm că nu va fi un simplu trecător pe la Steaua cum au fost suficient de mulți jucători. Acolo presiunea e mare, concurența e mare și orice greșeală te poate arunca undeva pe la echipa a doua și să faci bureți acolo, cum s-a întâmplat cu marea speranță a fotbalului românesc Andrei Ionescu, care de câțiva ani joacă pe la echipa a doua”, a explicat Grigoraș.
Pe de altă parte, Petre Grigoraș înțelege entuziasmul jucătorului de a pleca la Steaua cât mai repede: „Nu știu dacă există jucător în țară care să refuze Steaua, e un brand puternic, e o echipă care se bate tot timpul la titlu și nu poți să condamni jucătorul că și-a dorit acest transfer. Sper doar ca el să rămână cu picioarele pe pământ cum a fost și în tur și evoluția lui din retur să fie cel puțin la fel de bună ca cea din tur. Eu cred că Matei va conștientiza faptul că numai având continuitate în evoluții va putea să crească în valoare și scopul lui este să se pregătească foarte bine pentru că nu se poate duce nepregătit acolo sau cu evoluții foarte slabe în retur pentru că ar pleca cu un handicap. Eu am încredere pentru că el e un băiat de caracter și un băiat cu ținută și sper ca această trecere la Steaua să nu-l afecteze negativ, să nu-l amețească prea mult și să rămână realist”.
Până acum la Pandurii singurul jucător din lotul de bază care a părăsit echipa este portarul Marius Popa, care a fost transferat la Universitatea Cluj.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER