Grigoraș, enervat de sterilitatea atacului:** „Cel mai trist e că am evoluat lamentabil, nu scoteam egal nici într-o sută de ani”

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, era dezamăgit de faptul că jucătorii săi nu au pus niciun moment în pericol real poarta dinamovistă pentru a putea scoate astfel măcar o remiză din deplasarea în Ștefan cel Mare:

„Cel mai dureros e că am evoluat lamentabil. În partea a doua am fost inexistenți și le-am ușurat munca dinamoviștilor. Se pare că nu ne-au priit tribunele goale de data asta. Înaintea meciului aveam speranțe la mai mult, măcar un punct, dar din păcate am avut un joc foarte, foarte slab, lucru care mă îngrijorează. Dacă vom evolua la fel cu CFR Cluj, vom mai adăuga o înfrângere la zestre. Am avut patru jucători la loturile naționale și poate entuziasmul de acolo le-a cauzat. Oricum, evoluția de astăzi a fost mult sub așteptările mele. În prima repriză am avut câteva sclipiri, dar dacă nu marchezi nu poți scoate 0-0 în Ștefan cel Mare nici în 100 de ani.

Arbitrajul a fost în nota evoluției noastre, adică foarte slab. Dar e vorba de un arbitru tânăr și nu trebuie pus la zid, mai degrabă pe jucătorii mei pentru că nu am reușit să-i aduc la un nivel de Divizia A. Astăzi au fost de Divizia C spre B. Sunt dezamăgit pentru că nu cred că o echipă poate uita fotbalul în trei luni, atunci când ne dominam toate adversarele și ne impuneam jocul. Cele patru puncte acumulate până acum sunt în conformitate cu jocul, mai multe nu meritam”, a spus Grigoraș.

Sursa: Mediafax

Publicat: 13 08. 2011, 21:43
Actualizat: 13 08. 2011, 21:45