Grigoraș:** „Gălățenii ar trebui să mă treacă și pe mine la primă! I-am resuscitat”

Antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a declarat, duminică, după înfrângerea din meciul cu Oțelul Galați, scor 1-2, că formația sa nu ar fi pierdut acest joc dacă intra în avantaj la pauză

„Puteam obține mai mult, gazdele au fost însă pragmatice. Deși am încercat să ne luăm măsuri speciale, ei au reușit să marcheze din nou din fază fixă și cred că dacă am fi intrat la pauză în avantaj nu am fi pierdut acest joc. Pentru că i-am resuscitat astăzi, gălățenii cred că ar trebui să mă treacă și pe mine la primă. Sunt bucuros că am fost primit cu căldură de suporterii gălățeni”
, a spus Grigoraș.

Echipa Oțelul Galați a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 (2-1), formația Pandurii Târgu Jiu, într-un meci din etapa a XXX-a a Ligii I. Golurile învingătorilor au fost marcate de Didi, în minutele 41 și 44, în timp ce pentru oaspeți a înscris Al. Maxim, în minutul 12.
Mediafax

Publicat: 06 05. 2012, 23:04
Actualizat: 06 05. 2012, 23:08