Grigoraș: „Gloria ne-a umilit, nu am ce comenta!”
După înfrângerea la scor de forfait de la Bistrița, Petre Grigoraș s-a ferit să facă prea multe comentarii. Antrenorul Oțelului și-a criticat jucătorii și a acuzat programul competițional, dar și condițiile proaste ale echipei gălățene, care a făcut deplasarea la Bistrița cu autocarul.
"E inadmisibil să jucăm la un interval așa scut două meciuri. Noi plecăm acum direct la Galați, cu autocarul, și facem Paștele pe drum, pentru că nu avem condiții normale, să ne deplasăm cu avionul", a spus Grigoraș. "Astăzi Gloria ne-a umilit, nu am ce comenta. Pentru meciul de marți cu Farul am pierdut trei jucători, pe S. Costin și Sălăgean, după cartonașe, și Paraschiv, care e accidentat", a încheiat Grigoraș.