CFR Cluj și-a trecut în cont o nouă înfrângere, 3-2 pentru Petrolul, însă Petre Grigoraș a vorbit de această dată în termeni laudativi despre jucătorii săi. Antrenorul fostei campioane spune că echipa a făcut cel mai bun meci din mandatul său de antrenor în Gruia, iar viitorul va arăta mult mai bine, dacă vor continua să evolueze în această manieră.
Grigoraș susține că și-a felicitat jucătorii la finalul partidei:
„A fost un joc bun, din punctul meu de vedere, a fost cel mai bun al CFR-ului de când am venit. Știam că Petrolul este o echipă puternic, cu un public minunat. Într-adevăr, am început iar de la 2-0, dar am revenit și mai puteam marca. Am pierdut, dar n-am ce să le reproșez jucătorilor, au dat dovadă de multă determinare. Au jucători de valoare și când am greșit, am fost taxați.
De ce l-am lăsat pe bancă pe Florin Costea? A fost strategia mea, pentru că venise după două meciuri foarte bune, dar în care a depus mult efort. Chiar și el a declarat că în ultimii ani nu a jucat două meciuri într-o săptămână. Echipa mea a avut astăzi o altă atitudine, de aceea eu i-am felicitat pentru atitudine, pentru realizări, pentru dorință, din păcate n-am putut câștiga. Dar jocul de astăzi ne dă speranțe pentru viitor.
Pentru CFR Cluj, Europa League nu este mare lucru, ori te bați la titlu, ori nu mai ești. Din păcate, nu prea mai avem șanse acolo, suntem mai aproape de locurile mișcătoare”, a declarat Petre Grigoraș la DigiSport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER