Grigoraș nu crede că titlul va fi decis de Pandurii:** „Sunt 1 la sută șanse să jucăm cu Oțelul! Dacă era ceva, aș fi fost anunțat”
Antrenorul Pandurilor, Petre Grigoraș, mărturisește că și-ar
dori ca partida cu Oțelul să fie programată, dar spune că șansele
ca acest lucru să se întâmple sunt extrem de mici, deoarece este
vorba despre o echipă neimportantă a campionatului.
„Sunt speculații și zvonuri. Cred că dacă s-ar fi jucat
meciul cu Oțelul, ar fi trebuit să fiu și eu anunțat ca să știu cum
să îmi fac programul. Sincer, părerea mea este că sunt 1 la sută
șanse ca meciul să se joace, dar ar fi o surpriză foarte mare. Este
normal ca punctele să fie câștigate sau pierdute pe teren, așa că
decizia m-ar bucura foarte tare. Dacă ar fi să se joace, cred că va
fi programat înainte de finalul sezonului. Dacă era vorba despre o
altă formație, sunt sigur că decizia le-ar fi fost favorabilă, dar
fiind vorba despre Pandurii, nu mai sunt atât de convins”,
a spus Petre Grigoraș la Sport.ro.