Grigoraș: „Nu sunt Mourinho să promit rezultate imediate”

Tehnicianul lui Poli Iași, Petre Grigoraș, este încrezător în ceea ce privește evoluția echipei sale în noul sezon al Ligii I, spunând că se așteaptă la o clasare în primele zece poziții. Totodată, Grigoraș afirmă că nu poate face performanță, fără achiziții.

"Sunt mulțumit de modul cum au lucrat jucătorii în stagiul din Austria. Rezultatele au fost bune, cu echipe destul de valoroase, dar la joc mai este mult de lucru, pentru că este greu să schimbi într-un timp atât de scurt sistemul. Încă mai aștept jucători, mi-aș mai fi dorit un fundaș central, un mijlocaș ofensiv și un atacant, sper să vină măcar mijlocașul și atacantul. Nu sunt Mourinho sau vreun magician să promit marea cu sarea și rezultate imediate, dar dacă îmi vin cei doi jucători sunt optimist că putem încheia stagiunea viitoare în primele zece"
, a spus Grigoraș.

Antrenorul ieșenilor îi liniștește pe fanii lui Poli și le promite un fotbal spectaculos în Copou: "Vom juca ofensiv și mă voi ține de cuvânt. Mie nu îmi place să mă apăr. Ați văzut și în amicale, doar într-un singur meci nu am reușit să dăm gol, în celelalte am dat două și chiar trei goluri. Asta vreau de la echipă, să joace ofensiv și spectaculos".

Publicat: 24 07. 2009, 16:34
Actualizat: 24 07. 2009, 16:35