Dinamo nu a reușit să o învingă pe Pandurii în meciul care a stat mult timp sub semnul întrebării. Deși au condus în două rânduri, „câinii” nu au reușit să se impună.
Vlad Munteanu a năruit speranțele roș-albilor, după ce a ratat un penalty în minutul 89.
„Mă mulțumește acest rezultat. Vine după o perioadă foarte grea. Am fost afectați și sincer, de pe data de 9, e prima dată când jucăm pe iarbă. Terenurile au fost foarte proaste. Nu știu dacă a fost un joc foarte bun. A fost puțin tragic spre sfârșit. Nu știu cât de corect au fost acordate penalty-urile. Cred că o eliminare a lui Diabate putea schimba soarta partidei. Dacă nu reușim să învingem Gloria, nu are nicio valoare acest punct. Am primit ambele goluri foarte ușor.”, a declarat Petre Grigoraș la gsptv.
„Nici nu l-am mai adus pe Chiricheș de la București în această perioadă. Nu a jucat strălucit, dar are scuză. Sper ca săptămâna asta să îndreptăm multe lucruri. „, a încheiat Grigoraș.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER