Grigoraș: „Știu ce înseamnă Steaua și spiritul ei! Nu vreau să mă gândesc cum va fi, dar vreau să îi bat”
Steaua se află în fața unuia dintre cele mai grele meciuri din acest debut de retur. Trupa lui Stoichiță va da piept cu Grigoraș, unul dintre cei mai apreciați tehnicieni români ai momentului, pentru jocul spectaculos prestat de echipa sa. Grig anticipează un meci greu și este de părere că venirea lui Stoichiță nu va fi decisivă în stabilirea câștigătoarei.
„Indiferent cine venea la Steaua, tot un meci foarte greu am fi avut. Stiu ce înseamnă Steaua și spiritul Stelei. Nu vreau să mă gândesc cum va fi, însă vreau să jucăm pentru câștigarea celor trei puncte. Au în lot jucatori care pot să fie decisivi într-un meci, iar noi trebuie să conștietizăm asta. Am spus că este bun și un punct, având în vedere că adversarul este foarte valoros. Nu-mi convine egalul așa că vom face tot ce ne va sta în putere să câștigăm.„, a spus tehnicianul Pandurilor, la sptfm.
Bătăi de cap pentru Grigoraș
„Am fi avut mai multe puncte pana acum, poate chiar eram mai aproape de un loc de Liga Europa, daca nu pierdeam mai mult de jumatate din echipa. Pe langa cei transferati, avem foarte multi accidentati. Sper sa nu suferim in fata Stelei din acest punct de vedere. Greu nu ne va fi doar cu Steaua, ci si cu Astra, urmatorul meci, pentru ca si acolo echipa si-a schimbat antrenorul.„, a mai punctat Grigoraș.