Grigoraș surprinde și recunoaște că a fost la un pas să renunțe la cariera de antrenor!** Ce jucători din Liga 1 și-ar dori la Pandurii

Petre Grigoraș a acceptat să vorbească cu reporterii ProSport despre perioada de depresie prin care a trecut atunci când antrena echipa moldoveană Poli Iași

Petre Grigoraș recunoaște faptul că, după perioada petrecută la Iași, a vrut să renunțe la cariera de antrenor

Antrenorul gorjenilor este de părere că fotbaliștii din ziua de astăzi nu ar trebui blamați pentru ieșirile nocturne

V-ați imaginat, la începutul turului, că Pandurii se va clasa pe podiumul Ligii I?
Sincer? Sincer, sincer? Nu. Este cel mai serios «nu» pe care l-am rostit vreodată. Trebuia să fii nebun să crezi că echipa va avea un parcurs atât de bun, că alții se vor gândi la meciul împotriva ei cu teamă. «Ah, urmează Pandurii, meci greu» nu e ceva ce am mai auzit până acum. Nici eu, nici conducătorii, nici chiar cel mai fanatic suporter al Pandurilor nu am crezut că-i posibil așa ceva.

Este locul trei unul cu gust amar pentru dum­neavostră, după ce o perioadă destul de lungă de timp ați fost principala urmăritoare a Stelei?
Nu ar fi dacă nu am fi pierdut atât de urât împotriva Astrei. Încheiem un parcurs bun cu capul jos. Sper să nu începem să cădem în gol. Am muncit prea mult ca să se întâmple una ca asta. Și totuși, sunt sigur că ultima noastră reprezentație nu a convins și nu ne-a convins că am merita vreun statut de «echipă revelație». 4-1…

După demiterea lui Dario Bonetti, a fost vehiculată varianta «Petre Grigoraș pe banca lui Dinamo». Au fost doar zvonuri sau a existat și o discuție între conducători și dumneavoastră?
Intenția lor de a mă aduce la Dinamo s-a manifestat în ziare și la emisiunile sportive. Nu m-a contactat nimeni de la club să-mi facă vreo ofertă. Și, chiar dacă ar fi făcut-o, aș fi refuzat. Nu sunt omul care să pretindă că ar putea face minuni într-o periodă scurtă de timp, cu o echipă care nu joacă nimic. Sunt mai realist, de fel. Visând, nu ajungi nicăieri în meseria asta.

Aproape fiecare antrenor român își dorește, mai devreme sau mai târziu, să semneze un contract cu o echipă din străinătate. Ați avut oferte de acest fel? Și, dacă da, de ce le-ați refuzat?
De avut, am avut. Lumea nu își dă seama, dar sunt un patriot convins. Atât timp cât cred că pot să ajut fotbalul din țară să crească, eu nu voi pleca nicăieri. Desigur, există și excepții. Dacă mă vrea Barcelona, în secunda următoare sunt la aeroport, într-o mână ținând telefonul și în alta biletul de avion. Atât! Tot prin Liga I o să mă vedeți agitându-mă. Uneori cu spor, alteori fără.

„I-aș vrea înapoi pe Chiricheș și Pintilii”

Totuși, în ultima perioadă, ați fost ceva mai liniștit pe bancă. N-au mai existat gesturile largi pe care camerele să le surprindă și să le difuzeze iar și iar…
M-am mai temperat puțin. Mă întreabă toți, la finalul unui meci pe care echipa îl pierde sau în care nu a jucat tocmai bine, dacă sunt în regulă. Că nu mai țip ca altădată, că nu mai gesticulez. Ridic din umeri și le zic că am crescut, nu mai risc să mă îmbolnăvesc pe bancă. Mai trebuie să renunț și la replicile spumoase și gata, îmi fac soția mândră!

Sunteți căsătorit de 24 de ani. Care este secretul căsniciei dumneavoastră? De regulă, oamenii implicați în fenomenul sportiv nu se bucură și de o viață personală fericită…
Am avut norocul să dau de o femeie care să mă înțeleagă pe deplin, să fie pe aceeași lungime de undă ca și mine. Ne-am cunoscut când eram fotbalist și sigur nu i-a fost ușor. Cantonamente multe, vizionări la fel de numeroase. Dar m-a suportat, săraca. De ce? Nu știu.

La meciul amical al României cu Belgia, pe lângă Maxim și Nistor, pe teren ați mai avut și alți doi foști elevi: Chiricheș și Pintilii. Ce simte un antrenor când își vede jucătorii purtând tricoul naționalei?
Am fost mândru, extrem de mândru. Poate că nu aș fi urmărit partida atât de atent dacă nu ar fi fost ei acolo. Așa, am savurat aproape fiecare minut al ei. Dintre toți, pentru Nistor m-am bucurat cel mai mult. Trebuia să îl fi văzut după meciul cu Brașov, când a aflat de convocare. Radia! Fără să fi vrut, arborasem și eu un zâmbet tâmpit pe față. Astea sunt momentele care te fac să spui că ai cea mai frumoasă meserie din lume.

Vă mai aduceți aminte ce impresie v-au lăsat fiecare dintre cei patru jucători la prima interacțiune?
Știam despre fiecare câte puțin. Nu și de Nistor. Era deja la echipă când am preluat-o și a reușit să mă surprindă. Maxim avea nevoie doar de încredere și, slavă Domnului, a avut motive să o primească. Atunci când ești tânăr, un «Bravo!» poate să facă diferența între mediocritate și performanță. Cât despre Chiricheș și Pintilii… sunt doi jucători pe care, dacă aș putea, i-aș readuce la Pandurii fără măcar să clipesc, nici nu m-aș uita la bani.

„N-aș alege Steaua, ci Farul”

Dacă ar fi să alegeți orice altă echipă din campionatul românesc să o antrenați, care ar fi ea?
Întrebarea este următoarea: «Cine m-ar primi pe mine?». (râde) Nu aș alege nici Steaua, nici Dinamo, nici Rapid, ci Farul Constanța. Acolo am debutat ca antrenor și echipa aia are un loc special în inima mea. E păcat ce s-a întâmplat acolo în ultimii ani…

Să înțeleg că prezența Viitorului Constanța în Liga I nu compensează absența Farului din ea…
În niciun caz! Proiectul lui Gică Hagi este unul de admirat, dar pentru constănțeni nu există decât o singură echipă de fotbal. Și nu văd cum își pot schimba mentalitatea, inima. Compar situația cu cea a Craiovei. Pot veni 100 de alte echipe care să reprezinte orașul. Degeaba. Așa și cu Farul Constanța.

Dacă v-ați întoarce în timp, ce lucruri din viață ați schimba?
Nimic. M-am gândit, la început, să răspund că aș schimba pe­rioada petrecută la Iași. Dar nu! Regret că nu am reușit, mă doare încă sufletul când îmi amintesc ce a fost acolo, dar în viață mai ești și trist. Totuși… stați puțin! M-aș întoarce în timp, dar doar ca să-mi schimb vestimentația. O, Doamne, cum mă îmbrăcam înainte!

Revin puțin, dacă se poate, la perioada de pe banca Iașiului. Știu că după plecarea de acolo nu ați fost tocmai în regulă…
M-a durut cumplit. Uitându-mă în spate, îmi pare rău că am renunțat când echipa se afla încă pe un loc neretrogradabil. Sper, cândva, să mă revanșez în fața suporterilor ei minunați, a conducătorilor. Nu am vrut o secundă să se ajungă acolo… Ce s-a întâmplat la Iași a fost o tragedie. Dacă nu aș fi avut sprijinul familiei atunci, probabil că aș fi renunțat la antrenorat.

„Aș fi un ciudat la 22 de ani”

Ce moment fericit ați alege să retrăiți? Nu trebuie să fie neapărat unul legat de fotbal…
A, păi în cazul acesta aș vrea să mă întorc în ziua nunții. Bine, asta dacă ar mai accepta soția să mă ia. Am dubii. Vă spun sincer că nu am avut emoții mai mari ca în ziua în care m-am însurat. Unele bune, desigur. Îmbrăcat la costum, arătând ciudat și cu emoții… combinația fatală.

Dacă ați avea din nou 22 de ani, v-am vedea prin cluburi, distrându-vă?
În ultimii zece ani am fost de două sau de trei ori în club. Și de fiecare dată îmi spuneam în gând că vreau acasă. Nu am fost nicio­dată genul de om care să se distreze în asemenea locuri. Dacă aș avea din nou 22 de ani aș fi un jucător cuminte, care și-ar vedea de ale lui. Aș fi un ciudat, deci.

Sunt jucătorii din ziua de astăzi mai predispuși să se piardă din cauza tentațiilor aflate la aproape fiecare pas?
Nu. Noi am crescut într‑o perioadă în care nu aveam atât de multe de făcut în timpul liber. Ar trebui să nu mai judecăm, să nu mai fim ipocriți, că nu știm dacă noi, născuți 20 de ani mai târziu, nu am fi la fel de vulnerabili când vine vorba de un ieșit sau de un șpriț.

„Antrenorul nu este un preș!”

Ce ați face dacă ați primi un bilet de la conducători, unul pe care să scrie primul „11″ pe care ar trebui să-l introduceți pe teren?
L-aș băga în buzunar și mi-aș vedea în continuare de ale mele. Apoi, după terminarea meciului, l-aș citi, mai mult de curiozitate, să văd câți dintre jucătorii ăia s-au regăsit și în formula mea de start.

Ați primit vreodată indicații de acest fel?
Nu. Cine credeți că ar avea curaj să facă asta cu mine? În secunda următoare aș pleca de acolo. Antrenorul nu e preș, iar asta ar trebui să o conștientizeze toți patronii de cluburi. Din păcate, unii dintre ei stau pe la televizor și fac echipa de la primul la ultimul jucător. Păi de ce mai au antrenor în cazul ăsta?

Ați împlinit de curând 48 de ani. Este totul așa cum vă imaginați că avea să fie pentru dumneavoastră la vârsta aceasta?
Este și nu este… Ca să folosesc un clișeu, e mereu loc de mai bine. Lumea îmi ura sănătate, fericire și toate cele, iar eu mă tot gândeam la faptul că am îmbătrânit. 48 de ani… Devin bunic și nu cred că vreau asta, deși părul alb mă dă puțin de gol!

6 echipe a antrenat până acum actualul tehnician al Pandurilor: Farul Constanța, FC Onești, Petrolul Moinești, Oțelul Galați, Poli Iași și Pandurii

109 goluri a marcat Petre Grigoraș în întreaga sa carieră de fotbalist

„Mi se pare că domeniul politicii e de departe cel mai murdar din țară. Mai bine aflu despre pădurile din Amazon decât despre cine știe ce alt candidat care mai are puțin și promite că ne dă bani mulți dacă respirăm în continuare și punem ștampila pe numele lui. Numai bălării!”, Petre GRIGORAȘ, antrenor Pandurii Tg. Jiu

„Îmi place enorm Marius Alexe de la Dinamo. Sunt conștient că nu aș putea să-l conving să vină la echipa mea, dar asta nu înseamnă că pot să închid ochii la niște calități reale”, Petre GRIGORAȘ, antrenor Pandurii Tg. Jiu

„În momentul de față, Steaua este cea mai bună echipă din România. Indiscutabil!”, Petre GRIGORAȘ, antrenor Pandurii Tg. Jiu

„Pintilii mi se pare un jucător extraordinar. Băiatul ăsta va avea un viitor excelent. Joacă bine, e la locul lui și poate să facă diferența pe teren”, Petre GRIGORAȘ, antrenor Pandurii Tg. Jiu

„Regret faptul că nu am fost lângă fiul meu atunci când abia se apucase de fotbal. Purta un nume greu pe tricou la Farul Constanța, iar presiunea asupra lui a fost imensă”, Petre GRIGORAȘ, antrenor Pandurii Tg. Jiu