Bonetti l-a titularizat în atac pe Curtean, cel care a și deschis scorul, iar în apărare l-a preferat pe Grigore în locul lui Moți. Fundașul a provocat ușor penalty-ul din care Rusescu a egalat și l-a scăpat de două ori din marcaj pe Iliev, la 2-1 și 3-1
Cosmin Moți nu a prins aseară primul „11”. Este pentru a doua oară în acest sezon și pentru prima dată cu Bonetti antrenor, când fundașul este lăsat pe banca de rezerve.
Una dintre cele mai surprinzătoare mutări ale lui Dario Bonetti în formula de start a fost titularizarea lui Scarlatache în centrul defensivei în locul lui Cosmin Moți. Cel mai probabil, tehnicianul l-a taxat pe fundaș pentru „ieșirile” din meciurile cu Ceahlăul (3-2) și „U” Cluj (2-2). Împotriva nemțenilor, Moți a încasat aiurea două cartonașe galbene, care l-au împiedicat să joace în meciul de la Brașov (0-2). Apoi, jucătorul a luat ușor „galben” și împotriva lui „U” Cluj, fiind automat suspendat pentru partida de pe propriul teren cu CFR Cluj (0-1).
Lui Bonetti nu i-a ieșit însă atunci când a ales să-l folosească pe Dragoș Grigore, cel care l-a faultat gratuit pe Tatu la faza penalty-ului din care Steaua a egalat (42)! Mai mult decât atât, același Grigore l-a scăpat din marcaj pe Iliev, la începutul reprizei secunde, când fundașul bulgar a marcat pentru 2-1 (min. 48) și 3-1 (64). Altfel, așa cum ProSport a anticipat în ediția de ieri, Bonetti a început cu Alexandru Curtean în atac și cu Alexe pe banda stângă. Cei doi au conlucrat perfect la golul de 0-1 (21), când ultimul l-a găsit liber pe fostul timișorean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER